Există mai multe motive pentru care aţi vrea să veniţi în Irlanda. Puteţi veni să lucraţi, să dezvoltaţi o afacere,să studiaţi, să vă alăturaţi unui membru al familiei sau să vă retrageţi la pensie. Puteţi căuta protecţie şi să intenţionaţi să aplicaţi pentru statut de refugiat sau alt fel de protecţie. Înainte de a veni în Irlanda, trebuie să ştiţi mai întâi de toate dacă aveţi sau nu dreptul de a locui aici. Dreptul de a trăi în Irlanda depinde mai ales de naţionalitatea dumneavoastră şi de ce intenţionaţi să faceţi când veniţi aici.
După ce aţi stabilit dacă aveţi sau nu dreptul de a veni şi a vă stabili în Irlanda, veţi avea nevoie de alte informaţii despre formalităţile pentru trăi aici. Acest document trece în revistă principalele lucruri pe care trebuie să le ştiţi dacă vă propuneţi să veniţi să trăiţi în Irlanda.(Nu este destinat vizitatorilor pe termen scurt, dar puteţi găsi unele informaţii interesante mai jos)
Există câteva reguli generale care se aplică indiferent de motivul pentru care veniţi în Irlanda.
UE/SEE/Elveţia: În general, cetăţenii statelor membre UE, altor ţări SEE sau Elveţiei au dreptul de a ateriza în Irlanda (subiect al unor restricţii foarte limitate). Nu aveţi nevoie de viză, dar aveţi nevoie de un paşaport sau de o carte de identitate valabile pentru a putea ateriza. Aveţi în general dreptul de a domicilia în Irlanda dacă sunteţi angajat sau liber-profesionist. Aveţi dreptul de a veni aici pentru a studia sau pentru a vă retrage la pensie, dacă îndepliniţi anumite condiţii.
Alte ţări: Cetăţenii altor ţări au nevoie de permisul de a ateriza în Irlanda şi trebuie să ceară permisiunea de a rămâne aici. (Acest lucru nu se aplică dacă sunteţi un membru de familie al unui cetăţean UE/SEE/Elveţia care îşi exercită dreptul la libertatea de mişcare. Însă tot trebuie să obţineţi un card de rezidenţă).
Dreptul dumneavoastră de a lucra ca angajat, liber-profesionist sau de a dezvolta o afacere în Irlanda depinde de naţionalitatea dumneavoastră şi de un număr de alţi factori. Puteţi afla despre joburi în Irlanda din diferite surse, inclusiv FÁS. Dacă începeţi munca veţi avea nevoie de informaţii privind taxele şi contribuţiile la asigurările sociale.
Cetăţenii UE/SEE/Elveţia au dreptul de a trăi, lucra, dezvolta afaceri în Irlanda. Nu aveţi nevoie de un permis de muncă dacă nu sunteţi din România sau Bulgaria. Persoanele din România şi Bulgaria au dreptul de a fi liberi-profesionişti sau de a dezvolta o afacere în Irlanda. Aveţi dreptul de a fi trataţi la fel ca şi muncitorii irlandezi. Aveţi dreptul să vă aduceţi familia cu dumneavoastră în Irlanda.
Alte ţări: Dacă sunteţi din afara UE/SEE sau Elveţia, aţi putea avea nevoie de viză pentru a veni aici. Aveţi nevoie de un permis de muncă pentru a lucra sau de permis de afaceri pentru a dezvolta o afacere aici. Puteţi afla despre diferitele tipuri de permise de muncă dacă veniţi să lucraţi în Irlanda. Permisiunea de a vă aduce familia cu dumneavoastră depinde de tipul de permis de muncă pe care îl aveţi.
Dacă aveţi intenţia de a veni în Irlanda să studiaţi, trebuie să obţineţi un loc într-o instituţie educaţională. Găsiţi informaţii despre sistemul de învăţământ primar, secundar şi terţiar. Dacă veniţi în Irlanda pentru învăţământul terţiar puteţi afla despre alocaţiile pentru locurile de nivel trei.
În general, universităţile şi alte colegii de nivel terţiar aplică taxe mai mari pentru studenţii din afara spaţiului SEE şi Elveţiei.
Puteţi afla informaţii generale despre pensionarea în Irlanda.
A căuta protecţie înseamnă în general a aplica pentru statut de refugiat dar, dacă acesta vă este refuzat, puteţi aplica pentru permisiunea de a rămâne. Cetăţenii UE nu au dreptul de a căuta protecţie în Irlanda. Dacă sunteţi în căutare de protecţie, trebuie să aveţi dreptul de a ateriza în Irlanda. Apoi aplicaţi pentru statutul de refugiat. Puteţi afla mai multe despre procesul de cerere de azil şi despre serviciile la dispoziţia celor care cer azil.
Puteţi fi un refugiat dintr-un program. Aceasta înseamnă că veniţi în Irlanda ca parte a unui grup organizat şi sunteţi tratat ca refugiat. Nu trebuie să treceţi prin procesul normal de aplicare şi aveţi dreptul de a lucra, odată ajunşi în Irlanda.
Guvern: Irlanda este o democraţie parlamentară. Toţi rezidenţii au drept de vot în alegeri locale, iar cetăţenii UE au drept de vot şi în alegerile europene. Cetăţenii UK au drept de vot şi înalegerile naţionale. Puteţi afla mai multe despre guvernul naţional irlandez şi guvernul local.
Taxe şi contribuţii la asigurările sociale: Dacă lucraţi sau sunteţi liber-profesionişti, sunteţi obligaţi să plătiţi contribuţiile PRSI la fel ca şi cetăţenii irlandezi. În general, dacă sunteţi rezidenţi în Irlanda, trebuie să plătiţi impozit pe venit şi impozit pe capital. Există reguli speciale pentru rezidenţa fiscală.
Educaţie: Educaţie gratuită primară şi secundară este asigurată pentru toţi copiii (sub 18 ani), rezidenţi legali în Irlanda. Există şi şcoli primare şi secundare cu taxă. Frecventarea şcolii este obligatorie până la vârsta de 16 ani.
Egalitate: Irlanda are o legislaţie privind egalitatea care interzice discriminarea în ocuparea forţei de muncă şi în accesul la servicii pe diferite motive, inclusiv naţionalitatea şi originea rasială.
Locuinţele: Este posibil să vi se pară că locuinţele sunt scumpe. Cei mai mulţi oameni trăiesc în case private proprietate, iar alţii în case private închiriate. Există locuinţe sociale şi acceptabile ca preţ, dar în general trebuie să fiţi rezident în Irlanda de o perioadă de timp înainte de a deveni eligibili pentru ele.
Servicii de sănătate: Dacă sunteţi un rezident normal în Irlanda, puteţi avea dreptul la o serie de servicii de sănătate fie gratuite, fie subvenţionate de guvern. Există de asemenea şi o serie de servicii de sănătate private. Permisul dumneavoastră de a sta în Irlanda poate include şi cerinţe de a avea o asigurare privată de sănătate.
Drepturi la securitate socială: Dacă vă mutaţi în Irlanda, trebuie să vă cunoaşteţi drepturile la securitate socială. Cetăţenii UE/SEE/Elveţia sunt subiect al regulilor generale privind securitatea socială pentru muncitorii emigranţi. Printre altele, acest lucru înseamnă că puteţi primi unele beneficii din statul dumneavoastră de origine în timp ce sunteţi în Irlanda şi puteţi combina contribuţiile la asigurările sociale plătite în două sau mai multe ţări pentru a vă ajuta să vă calificaţi pentru beneficii. Aveţi, de asemenea, dreptul la aceleaşi avantaje privind taxele şi contribuţiile sociale ca şi cetăţenii irlandezi.
Există aranjamente bilaterale privind asigurările sociale cu un număr mic de altă state. Acestea în general permit combinarea contribuţiilor în alte state cu cele din Irlanda pentru a vă da dreptul să vă calificaţi pentru beneficii.
Plăţile de asistenţă socială: Toată lumea, inclusiv cetăţenii irlandezi, trebuie să îndeplinească cerinţele obişnuite de rezidenţă dacă aplică pentru plata asistenţei sociale. Pe scurt, acest lucru înseamnă că trebuie să aveţi domiciliul obişnuit în Irlanda sau UK timp de 2 ani înainte de a aplica pentru plată.
Schimbarea numelui: Un cetăţean străin cu vârsta de minimum 18 ani trebuie să primească o licenţă de schimbare a numelui de la Serviciul irlandez de naturalizare şi imigraţie (INIS) înainte de a face o modificare de nume. Un cetăţean britanic nu va cere o licenţă de schimbare a numelui, dar va avea nevoie de o scrisoare din partea INIS.
Animalele de companie: Există reglementări privind aducerea animalelor de companie din străinătate, de aceea consultaţi procedurile de aducere a animalelor de companie în Irlanda.
Vama: Există reglementări vamale privind importul de bunuri interzise sau restricţionate şi ofiţerii vamali au puterea de a efectua percheziţii în bagajele celor care călătoresc în Irlanda.
Şofat, maşini, transport: Permisele auto din toate statele UE (şi din alte state) sunt recunoscute în Irlanda. Trebuie să aflaţi dacă este nevoie să vă preschimbaţi permisul de conducere într-unul irlandez. Dacă vreţi să vă aduceţi maşina în Irlanda, trebuie să ştiţi prevederile referitoare la importul unei maşini şi implicaţiile pentru Taxa de înregistrare a vehiculelor (VRT).
Puteţi afla informaţii suplimentare de la cea/cel mai apropiat(ă) ambasadă sau consulat irlandez(ă) sau de la ambasada sau consulatul ţării dumneavoastră în Irlanda.
If you have a question relating to this topic you can contact the Citizens Information Phone Service on 0761 07 4000 (Monday to Friday, 9am to 9pm) or you can visit your local Citizens Information Centre.