Taxa socială universală (USC) reprezintă o taxă care începând cu 1 ianuarie 2011 înlocuiește atât taxa pe venit cât și taxa de sănătate (cunoscută și sub denumirea de contribuția de sănătate).
În cazul în care venitul brut anual depășește 10.036 €, plata taxei sociale universale (USC) este obligatorie. Aceasta se calculează pe bază săptămânală sau lunară.
Taxa nu se aplică ajutoarelor sociale și altor tipuri similare de ajutoare, existând și alte excepții: a se vedea mai jos “Venituri scutite de la plata taxei sociale universale”.
Modificări în 2012
În bugetul pe 2012 s-a anunțat că persoanele cu un venit sub 10.036 € nu vor mai plăti taxa socială universală. De asemenea, s-a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2012 taxa socială universală se va deduce pe bază cumulativă.
Plata taxei sociale universale se face în baza venitului brut, inclusiv plata noțională (plata noțională reprezintă valoarea unui avantaj nesalarial, ca de exemplu avantajele în natură), după aplicarea degrevărilor pentru anumite deduceri fiscale pentru investiții. Veniturile din Irlanda sau veniturile obținute din Irlanda sunt supuse taxei sociale universale.
Taxa socială universală se plătește și pentru contribuțiile de pensii.
În cazul în care venitul anual brut depășește 4.004 € (77 € pe săptămână) sunteți obligat la plata taxei sociale universale. În momentul în care venitul dvs. depășește această limită sunteți obligat la plata taxei sociale universale pe toate veniturile. În cazul cuplurilor căsătorite, fiecare soț este tratat individual de către angajator sau furnizorul de pensii pe parcursul anului.
Deținătorii de carduri medicale care au fost scutiți de la plata taxei pe venit vor fi obligați la plata taxei sociale universale în cazul în care venitul înregistrat depășește limita de 4.004 €.
Taxa socială universală se aplică pentru plățile făcute de la 1 ianuarie 2011: plățile făcute la sau după 1 ianuarie 2011 dar care se raportează la 2010 ( sau la anii anteriori) vor fi supuse la plata taxei sociale universale. Luarea în calcul pentru plata USC-ului depinde de data efectuării plății și nu de data la care a fost obținut venitul respectiv.
Deși, în baza dreptului dvs. la credite fiscale sau a utilizării pierderilor sau a deducerilor fiscale pentru cheltuieli de capital este posibil să nu fiți obligat la plata impozitului pe venit sunteți totuși obligat la plata taxei sociale universale pe venit.
Unele surse de venit, ca de exemplu, cele rezultate din ocuparea anumitor zone împădurite, a profiturilor rezultate din taxele de armăsar și ogar, arendarea terenurilor agricole, venituri din redevențe aferente patentelor și câștigurile anumitor scriitori, artiști sau compozitori sunt scutite de la plata taxei pe venit dar sunt supuse taxei sociale universale.
În cazul în care venitul dvs. anual total nu depășește cuantumul de 4.004 € nu sunteți obligat la plata taxei sociale universale.
Toate ajutoarele plătite de Departmentul Protecției Sociale, inclusiv indemnizația de maternitate și pensiile de stat, sunt scutite de la plata taxei sociale universale. Ajutoarele similare, ca de exemplu ajutoarele plătite în cadrul programelor de angajare a comunităților locale sau alocația pentru revenirea la școală, sunt de asemenea scutite. Aceeași regulă se aplică și în cazul ajutoarelor sociale sau a plăților similare efectuate din străinătate.
Veniturile pentru care impozitul pe dobânzi (DIRT – Deposit Interest Retention Tax) a fost plătit deja sunt scutite de la plata taxei sociale universale.
Există și o serie de alte scutiri. Acestea includ:
Lista completă a excepțiilor se găsește în documentul Întrebări frecvente (pdf).
Indemnizațiile legale de șomaj sunt scutite de la plata taxei. Indemnizațiile legale de șomaj se ridică la salariul pe 2 săptămâni pentru fiecare an de activitate plus o săptămână suplimentară plafonată la 600 € pe săptămână. Suplimentar, indemnizațiile de șomaj peste cuantumul legal sunt scutite de la plata taxei sociale universale în anumite limite care ajung până la 10.160 € plus 765 € pentru fiecare an complet de activitate care depășește șomajul legal. Această scutire de bază poate fi suplimentată cu până la 10.000 € în cazul în care persoana respectivă nu este înscrisă în cadrul unui fond de pensie ocupațională.
Taxa socială universală se percepe pe veniturile pasibile după aplicarea scutirilor legale menționate mai sus și a deducerilor suplimentare pentru Standard Capital Superannuation Benefit (SCSB).
Modul în care aceste pensii de întreținere sunt tratate în scopul plății taxei sociale universale depinde de condițiile în care s-a decis plata acestora: voluntar sau printr-o hotărâre judecătorească.
Pensiile de întreținere voluntare (pensiile plătite ca urmare a unui acord informal):
Pensii de întreținere impuse prin hotărâre judecătorească (plătite sub obligație legală):
În cazul unui aranjament de întreținere impus pe cale judecătorească, în care un cuplu separat a optat în solidar să fie tratat ca un cuplu căsătorit în scopul impozitului pe venit, soțul care plătește întreținerea nu este scutit de la plata taxei sociale universale pentru partea din venit plătită ca întreținere. Soția care primește întreținere nu este supusă la plata taxei sociale universale pentru partea din întreținere primită.
Contribuția angajatorului sau a unui furnizor de pensii la un fond de pensii aprobat nu este supusă la plata taxei sociale universale ci doar contribuțiile angajatului.
În cazul în care un angajator sau furnizor de pensii contribuie în numele dvs. la contul dvs. personal de pensii (PRSA) această situație este tratată ca un avantaj în natură impozabil. În măsura în care regimul taxei sociale universale urmează regimul impozitului pe venit, contribuția angajatorului sau furnizorului de pensii la contul personal de pensii va fi supusă la plata taxei sociale universale.
Spre deosebire de pensiile plătite de Departamentul Protecției Sociale, pensiile ocupaționale sunt supuse la plata taxei sociale universale.
Taxa socială universală se plătește doar pentru pensiile care depășesc 575.000 €.
În cazul în care venitul nu depășește 10.036 €, sunteți scutit de la plata taxei sociale universale. În cazul în care venitul depășește această limită, taxa socială universală se va plăti pentru toate veniturile înregistrate.
| Rată USC | Trepte de venituri |
| 2% | Până la 10.036 € |
| 4% | Între 10.036 € și 16.016 € |
| 7% | Peste 16.016 € |
| Rată USC | Trepte de venituri |
| 2% | Venit până la 10.036 € |
| 4% | Toate veniturile peste 10.036 € |
Un card medical integral (inclusiv un card emis conform Legii modificate a Sănătății) permite încadrarea la o rată de 4%. Aceasta nu se aplică persoanelor care dețin un card pentru medicul de familie, un card pentru plata medicamentelor, un card european de asigurare de sănătate sau un card de boală pe termen lung. În cazul în care o persoană împlinește 70 de ani pe parcursul anului, aceasta va beneficia de o rată maximă de 4% pe întregul an.
În 2012, persoanele care dețin carduri medicale din Irlanda de Nord nu vor mai fi considerate ca deținând un card medical integral și prin urmare nu se vor încadra la rata de 4%. (În anul fiscal 2011, autoritățile fiscale tratau ”lucrătorii la frontieră” care se deplasau dintr-un alt stat membru UE (de exemplu, Irlanda de Nord) pentru a lucra pe teritoriul acestui stat ca având dreptul automat la un card medical integral. Acest lucru nu se mai aplică).
În cazul persoanelor care înregistrează venituri din activități ca persoană fizică autorizată, ce depășesc 100.000 €, se aplică o suprataxă de 3%, indiferent de vârstă. Aceasta înseamnă că persoanele sub 70 de ani care nu au un card medical plătesc taxă socială universală în cuantum de 10% pentru veniturile înregistrate din activități ca persoană fizică autorizată ce depășesc 100.000€. Persoanele peste 70 de ani sau deținătorii de carduri medicale plătesc 7%.
Notă: Bonusurile plătite angajaților celor cinci instituții financiare care au primit sprijin financiar din partea statului vor fi supuse la plata taxei sociale universale la o rată de 45% din suma integrală în cazul în care bonusul depășește 20.000 € într-un singur an fiscal.
O persoană a cărui venit anual este de 50.000 € va plăti taxa socială universală în cuantum de 2% pentru primii 10.036 € (adică 220,72 €), 4% pentru următorii 5.980 € (adică 239,20 €) și 7% pentru soldul rămas de 33.984 € (adică 2.378,88 €). În total, această persoană va plăti pe an 2.818,80 €.
În cazul în care venitul total anual nu depășește 10.036 €, sunteți scutit de la plata taxei sociale universale. De exemplu, o persoană a cărui venit anual este de 10.030 € nu va plăti taxa socială universală, în timp ce o persoană a cărui venit anual este de 10.040 € va plăti 2% din cei 10.040 € sau 220,80 €.
O persoană sub vârsta de 70 de ani, care nu deține un card medical și care înregistrează venituri anuale de 112.000 € din activități ca persoană fizică autorizată, va plăti taxa socială universală în cuantum de 2% pentru primii 10.036 € (adică 220,72 €), 4% pentru următorii 5.980 € (adică 239,20 €), 7% pentru următorii 83.984 € (adică 5.878,88 €) și 10% pentru următorii 12.000 € (adică 1.200 €). În total, această persoană va plăti pe an 7.518,80 €.
Începând cu 1 ianuarie 2012, modul de deducere a taxei social universale s-a modificat de la o bază săptămânală la o bază cumulativă - similar cu modul în care se deduce PAYE. Angajatorii și furnizorii de pensii vor deduce taxa socială universală din salariile angajaților. Aceasta va fi dedusă și plătită către autoritățile fiscale în numele angajaților. Începând cu 1 ianuarie 2012, certificatele de credit fiscal emise de angajator (P2Cs) vor afișa pe lângă ratele PAYE și limitele maxime supuse cotei standard de impozitare și ratele USC și limitele maxime aferente acestora. Orice modificare cu privire la situația dvs. (de exemplu, dacă beneficiați de un card medical) trebuie adusă la cunoștința autorității fiscale în vederea modificării certificatului de credit fiscal.
Detaliile taxei sociale universale se vor înregistra separat pe fluturașul de salariu.
În 2012, angajatorii nu vor mai furniza certificate care să ateste plata taxei sociale universale. Formularul P60 (pentru anul care se încheie la 31 decembrie 2012) va fi revizuit și vor fi prevăzute câmpuri suplimentare pentru taxa socială universală cumulativă.
Formularul P60 pentru 2011 (anul care se încheie la 31 decembrie 2011) cuprinde două câmpuri în care se va trece taxa socială universală (suma brută de plată pentru taxa socială universală și suma dedusă a taxei sociale universale).
În cazul schimbării locului de muncă, angajatorul vă va da un formular P45. Acesta va cuprinde detaliile cu privire la salariu, impozit, USC și PRSI pentru anul în curs până la data la care v-ați schimbat locul de muncă. Acest formular P45 va fi predat noului angajator în vederea deducerii corecte a impozitului și taxei sociale universale din salariu.
În cazul persoanelor fizice autorizate, plata taxei sociale universale se va face împreună cu impozitul preliminar, iar suma rămasă va fi colectată în momentul evaluării finale.
În 2011
În cazul în care taxa socială universală a fost aplicată pentru o anumită perioadă sau perioade de plată pe parcursul anului, iar dvs. vă încadrați în final la o rată mai mică sau sunteți scutit deoarece nu ați depășit pragurile la sfârșitul anului, veți înregistra un excedent. În această situație, vi se va returna o parte sau toată taxa socială universală plătită. De asemenea, în cazul în care pe parcursul anului împliniți 70 de ani sau primiți un card medical veți primi o rambursare.
În cazul în care pe parcursul anului în cauză ați fost angajat continuu la un angajator sau ați primit o pensie (adică de la 1 ianuarie la 31 decembrie), angajatorul sau furnizorul de pensii vă poate returna excedentul dedus la sfârșitul anului. În cazul în care beneficiați de o returnare, din cauză că ați primit un card medical, returnarea va fi făcută de către angajator imediat și nu la sfârșitul anului.
În cazul în care pe parcursul anului în cauză nu ați fost angajat continuu la un angajator sau nu ați primit o pensie, administrația fiscală vă va returna excedentul la sfârșitul anului.
De la 1 ianuarie 2012
În vigoare de la 1 ianuarie 2012 pentru plătitorii de PAYE, modul de deducere a taxei social universale s-a modificat de la baza periodică a salariului la o bază cumulativă, similar cu modul în care se deduce PAYE. Aceasta înseamnă că deducerile taxei social universale se întind în mod egal de-a lungul anului și suma corectă a taxei social universale se va deduce la sfârșitul anului. Astfel, se vor evita excedentele la plata taxei sociale universale. Însă, în cazul în care la sfârșitul anului considerați că aveți un excedent la plata taxei sociale universale, puteți contacta biroul fiscal local în vederea recalculării deducerii taxei sociale universale.
Angajatorii și furnizorii de pensii vor deduce taxa socială universală din salariile angajaților. Aceasta va fi dedusă și plătită către autoritățile fiscale în numele angajaților. Autoritatea fiscală va aduce la cunoștința angajatorilor ratele USC și pragurile aplicabile tuturor angajaților. Orice modificare cu privire la situația dvs. (de exemplu, dacă beneficiați de un card medical) trebuie adusă la cunoștința autorității fiscale.
If you have a question relating to this topic you can contact the Citizens Information Phone Service on 0761 07 4000 (Monday to Friday, 9am to 9pm) or you can visit your local Citizens Information Centre.